Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad - Academia de Ştiințe Aricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti” BUCUREȘTI
Începând cu secolul al XIX–lea grație bogățiilor sale, zona de Vest a țării, cunoaște o creștere industrială, agricolă şi bancară deosebită. În același timp, pe aceste meleaguri, datorită producțiilor agricole şi zootehnice în expansiune, a extinderii plantațiilor pomicole şi viticole, se dezvoltă o puternică industrie agro-alimentară prelucrătoare de materii prime agricole. În aceste condiții se impune necesitatea creării unor centre de industrie şi specializare a agricultorilor. Ca urmare, în a doua parte a secolului al XIX – lea şi primele decenii ale secolului XX în Banat apar primele structuri profesionale ale agricultorilor. Acestea vor juca un rol de maximă importantă pentru promovarea progresului tehnic în gospodăriile populației.
În cursul anului 1893, groful Bethlen Lászlo – ministrul agriculturii, a hotărât şi semnat un contract pe o perioadă de 50 de ani cu Bohus Laszlo şi Vasarhely Bela prin care aceștia şi-au asumat obligația ca în afară de stațiunea Baraţca să înființeze pe o suprafață de aproximativ 900 de jugăre din pădurea Ceala, închiriată de la trezorerie pe o perioadă de 50 ani, o stațiune pe care împreună cu stațiunea Baraţca să realizeze o producţie începând cu 2 milioane de butași de viță de vie în anul 1890, 10 milioane de butași până în anul 1900, iar după 1900 să producă 15 milioane de butași până în anul 1943 [Ref.: Scurtă istorie şi descriere a situației actuale a stațiunilor viticole de stat Baraţca şi Ceala – Arad, Tipografia Rethy L. şi fiul 1899]
„STAŢIUNEA CEALA” a fost amplasată astfel la 5 km de orașul Arad în direcția Vest pe partea dreaptă a drumului ce duce spre Bodrog, fiind protejată de inundațiile Mureșului şi ale Mureșului Mort de un dig în lungime de 6 km. În această perioadă începe plantarea butașilor şi pentru a dispune permanent de forță de muncă începe construcția unei colonii, astfel pe cele două laturi ale străzii principale se ridică câte un șir de case. În fiecare clădire au fost repartizate patru familii, care aveau remunerație stabilită şi activau în cadrul stațiunii, numărul lor fiind între 800 – 1100 muncitori. Staţiunea mai cuprindea o clădire administrativă, atelier de fierărie cu locuințe, 2 grajduri cu câte 36 locuri pentru vaci şi cai, 2 ateliere de altoire, o clădire pentru stratificare, 3 șure, 2 poduri peste Mureșul Mort, 5 km de cale ferată cu 30 vagonete (o deviație a acestei căi ferate ducea la stația „Staţiunea Ceala” a Căilor Ferate Unite din Arad şi Cenad. Împrejmuirile administrative au fost amenajate în anul 1899 prin plantarea a 750 buc. pomi şi arbuști ornamentali. Pe aleile principale s-au plantat 890 nuci şi 370 alți copaci marginali. Bugetul prevăzut pe anul 1899 al „Staţiunii Ceala” a fost de 165.000 forinți. Administrarea efectivă a stațiunii s-a desfășurat la Arad, Bulevardul Regina Elisabeta Nr. 30, de personalul care în afara directorului a fost format din 3 funcționari. Colonia era dotată cu spital şi școală.
Conform obligațiilor contractuale asumate, Staţiunea Națională de Butași de Viță de Vie SA, a realizat plantările şi investițiile necesare la Ceala, însă neputând satisface obligația contractuală de a realiza 10 milioane de butași anual şi pierzându-şi şi interesul datorită rezultatelor nesatisfăcătoare, stațiunea a fost pusă din nou la dispoziția trezoreriei. Consecința tratativelor purtate a fost ca stațiunile Ceala şi Baraţca, începând cu 1 ianuarie 1899 să intre din nou sub administrația statului. Aceasta a durat până în anul 1922 când s-a înființat în cadrul departamentului de viticultură „STAŢIUNEA PEPINIERĂ CEALA”, care a funcționat sub această denumire până în anul 1945 aparținând domeniului public din cadrul Ministerului Agriculturii.
Pe data de 30 iunie 1945 REGELE MIHAI al României promulgă LEGEA 617 pentru înființarea FACULTĂŢII DE AGRONOMIE la Politehnica din Timișoara. În împrejurările începutului cea mai importantă sarcină a consiliului profesoral era de a asigura prin mijloace proprii, baza materială necesară deschiderii anului universitar 1945 – 1946, întrucât legea de înființare prevedea obligația ca facultatea să-şi asigure fondurile prin fermele cu care a fost înzestrată. Una din aceste ferme, preluate de facultate a fost „Staţiunea Pepinieră Ceala”, care primește acum denumirea de „FERMA CEALA”. În perioada 1945 – 1950 funcționează sub această denumire, suportând cu celelalte ferme, toate cheltuielile impuse de înzestrarea facultății cu aparatură şi mobilier, de funcționarea cantinei, a căminelor studențești precum şi salariilor profesorilor.
În decembrie 1950 primește denumirea de „FERMA EXPERIMENTALĂ CEALA”, având în efectiv toate speciile de animale, asigurând astfel desfășurarea practicii studenților. În această perioadă şi perioada imediat următoare îndrumarea practicii studenților în această fermă este asigurată de cadre didactice de un înalt prestigiu cum ar fi: Prof. Dr. Traian Gârda, Prof. Dr. Nicolae Gluhovschi, Prof. Dr. Valeriu Pintea, Prof. Dr. Moru Mircea Şi Prof. Dr. Spânul Petre de la Facultatea de Zootehnie și Medicină Veterinară – Arad.
În anul 1952 ferma este transformată în „GOSPODĂRIE AUXILIARĂ”, iar în anul 1955 primește denumirea de „GOSPODĂRIE DIDACTICĂ – FERMA CEALA”, aparținând Facultății de Zootehnie și Medicină Veterinară – Arad, funcționând sub acest context până în anul 1957. În toată această perioadă a fost sediul pentru instruirea studenților în diferite domenii: zootehnie, medicină veterinară şi agronomie, sub îndrumarea unor profesori cu calități individuale, ştiinţifice şi pedagogice remarcabile, specializați la universități sau academii agricole diferite (Cluj, București, Iași, Chișinău) mulți cu doctorate sau stagii de specializare în Franța, Germania, Austria sau Italia.
Odată cu transferarea facultății la Timișoara în anul 1957, ferma a fost preluată de „Institutul de Cercetare pentru Cultura Porumbului – Fundulea”, primind denumirea de „STAŢIUNEA EXPERIMENTALĂ CEALA – ARAD”. În această perioadă s-au efectuat o serie de experiențe pentru obținerea de soiuri valoroase de mare productivitate, adaptate condițiilor concrete existente în zona de vest a țării, lucrările de cercetare fiind conduse de Prof. Dr. Mihai Ioniţă.
În anul 1962, prin decret stațiunea a fost transformată în „GOSPODĂRIE AGRICOLĂ DE STAT”, iar în anul 1967 primește denumirea de „INTREPRINDERE AGRICOLĂ DE STAT”. În această perioadă întreprinderea a cuprins patru ferme zootehnice specializate pe creşterea vacilor de lapte şi a tineretul aferent, având un efectiv mediu de 5000 capete, şi trei ferme vegetale cu o suprafață agricolă de 3469 ha., fiind una din cele mai importante surse de aprovizionare cu lapte şi carne a județului. Ca urmare a acestui fapt, a condițiilor pedoclimatice favorabile, precum şi datorită tradiției în ce privește statutul unității a apărut necesitatea stringentă de înființare a unei staţiuni de cercetare în domeniul creșterii bovinelor, care să asigure prin cercetările şi experimentele întreprinse cele mai optime tehnologii atât în ceea ce privește întreţinerea, hrănirea cât şi producţia acestei specii, concomitent cu selecţia spre obținerea unor animale cu fond genetic deosebit. Astfel în anul 1981 prin Decret a fost înființată „Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Arad” din cadrul „Institutului de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Bovinelor – Balotești, aparținând „Academiei de Științe Agricole şi Silvice – Gheorghe Ionescu Şişeşti – București”, care a fost redenumită în anul 2000 „Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor – Arad” (S.C.D.C.B. Arad)